Despre culoarea sângelui

Ziceai că saltă cuvintele,

Dansează, se prăbușesc,

Intră-n pământ, ating norii

Și ar face pui.

Pui, pui! Striga mama

Împrăștiind boabe în curte.

Șorțul eu era uriaș,

Doar inima o avea mai mare.

Infinite modele de semințe

Se perindau printre degetele ei.

Mama nu avea palme bătătorite,

Dar nici n-o întrecea nimeni la mâini

(Aici nu e vorba de sentimentalisme,

Iubito,

Există și realități citite obiectiv)

Mama avea sânge albastru,

Era fiică de pan

Iar când călca pământul

Pașii ei fluierau

(Așa: fliu, fliu, dar pe multe voci și

Game diferite, în cheiea lui sol, în cheia lui vai).

Cu mâinile broda margini de nori,

Iar conturul frunzelor lumina.

Voiam să spun că sângele meu,

(Cel care te dorește ca pământul

Uscat, incapabil să crape,

Fiindcă-și creează singur roua)

E roșu, roșu,

Nici vorbă de albăstreală,

Iar când plâng

Tac.