Cuib de vulturi

Nu știu unde se duc vulturii

Toamna,

Dar am văzut măreția unuia

În mijlocul iernii.

Știa că-l privesc,

Ni se întâlniseră privirile:

El senin,

Eu uimit,

Speriat ca un iepure-alergări.

Înmărmurisem sub ochii lui

(Hipnotizau),

Plini de fascicule molticolore -

Erau verzi, erau căprui, negri și galbeni,

Albastru de mare de Nord.

Mi s-a părut

Că nu m-ar înhăța

Și nu mi-ar da drumul

Să mă prăbușesc

De stânci

Cum face cu nefericita capră sălbatică.

Ied necrescut

(Eram tot copil și atunci)

Se obișnuise cu mine

Cum se obișnuise cu propria-i singurătate

(Cam cum așteaptă bătrânii pe prispă).

La noi, fiind câmpie,

De sub streșini nu se vede nimic,

Iar oamenii ies la câmp

Și-și așteaptă sfinții să se întoarcă

Din cer.