Ceaţă neagră ca păcatul

Mi-e destul de clar

Până unde poate fi perdeaua de ceaţă,

Ştiind  că nu trece

De marginile pământului.

Dar până când, domnule.

Ar trebui să am motive

De linişte,

Fiind prin alte alocuri mai deasă

Şi mai grea.

Dar până când, domnule.

Copil fiind, m-am rătăcit

Într-o noapte

Pe nesfârşita câmpie danubiană

Şi singurul punct fix

Era mâna mamei.

Scoate-mă din ceaţă, domnule,

Întinde mâna,

Obligă-mă s-o apuc.